Școala Gimnazială Boldur, prezentă la seminarul regional eTwinning de la Craiova
Instituție:
Autor:
Școala Gimnazială Boldur
Anamaria Prodan
În perioada 07–08 februarie 2026, la Craiova, s-a desfășurat seminarul regional „Formarea competențelor pentru viață prin parteneriate eTwinning”, un eveniment dedicat dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și promovării colaborării educaționale la nivel național și european.
Școala Gimnazială Boldur a fost reprezentată la acest seminar de doamna Jura Nicoleta, coordonator al proiectelor și programelor școlare și extrașcolare, care a participat alături de alți șase profesori din județul Timiș.
Seminarul a avut ca obiectiv principal consolidarea competențelor necesare pentru integrarea proiectelor eTwinning în activitățile educaționale, prin parteneriate moderne, colaborare digitală și schimb de bune practici între unitățile de învățământ.
Participarea la astfel de evenimente contribuie la: dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, creșterea calității actului educațional, implicarea elevilor în proiecte internaționale, deschiderea școlii către parteneriate europene.
Prezența reprezentantului Școlii Gimnaziale Boldur la acest seminar confirmă preocuparea constantă pentru modernizarea educației și pentru crearea unor oportunități reale de dezvoltare pentru elevii din comunitate.
Felicitări pentru implicare și dedicare!




Podcast educațional la Școala Gimnazială Boldur – mesaj direct pentru elevi

Sprijin pentru educația copiilor din comunitate

Glasuri tinere în grai străbun

8 Martie sărbătorit de colectivul Școlii Gimnaziale Boldur
