Un drum construit cu răbdare,povestea Gabrielei Rădeanu

La 1 septembrie 1991, ca absolventă a Facultății de matematică din cadrul Universității de Vest Timișoara, secția matematică-fizică 3 ani, am intrat cu emoție, cu visuri și cu o teamă frumoasă, pentru prima dată într-o sală de clasă ca profesor. Am lucrat la școli din mediul rural: Sinersig, Boldur, Darova, în prezent Ohaba-Forgaci, un singur an fiind profesor educator la Centrul de copii școlari și preșcolari - Lugoj. Am fost la început profesor de matematică, apoi, în urma absolvirii studiilor post-universitare în 2001, m-am calificat ca institutor învățământ primar. Dacă ar fi să definesc anii care au trecut într-un singur cuvânt, acela ar fi „devenire”. Pentru că, dincolo de lecțiile predate, m-am format și m-am descoperit odată cu fiecare copil pe care l-am îndrumat. Am fost, în cea mai mare parte a carierei mele, învățător — aproape 29 de ani, adesea la clase simultane. Acolo, într-o singură încăpere, se întâlneau vârste diferite, niveluri diferite, dar și o diversitate de visuri care își căutau începutul. Nu a fost ușor. În timp ce unui copil îi explicam primele litere, altuia îi descopeream tainele numerelor, iar altuia încercam să-i cultiv încrederea în sine. Dar tocmai aceste provocări m-au învățat să fiu mai răbdător, mai atent, mai creativ. Lumea școlii s-a schimbat enorm în aceste decenii. De la creta și tabla neagră la table inteligente și aplicații digitale, de la caiete dictando la resurse infinite în mediul online. Recunosc, nu mi-a fost întotdeauna ușor să țin pasul. Dar am înțeles un lucru esențial: nu poți cere copiilor să învețe continuu, să persevereze, dacă tu, ca dascăl, te oprești din a învăța. Astfel, am început să descopăr și eu, pas cu pas, tehnologia, să mă apropii de ea fără teamă. Inteligența artificială, atât de prezentă astăzi, o privesc ca pe un aliat — un instrument care ne poate ajuta să înțelegem mai mult, să explorăm mai departe, să efectuăm unele sarcini mai rapid dar care nu poate și nu trebuie să înlocuiască gândirea, efortul sau emoția umană. Dragi elevi, vouă vă las cel mai sincer îndemn al meu: învățați mereu! Nu doar pentru școală, nu doar pentru note, ci pentru viață. Acceptați provocările! Fiecare obstacol ascunde o lecție, fiecare efort construiește o treaptă. Nu vă temeți de schimbare, ci învățați să creșteți odată cu ea! Educația vă dă aripi — nu este doar o expresie, este o realitate pe care am văzut-o de nenumărate ori. Copii care au plecat din sate mici și au ajuns să își construiască un destin mare, pentru că au crezut în puterea învățării. Pentru că educația nu are un sfârșit, ci doar noi începuturi. Dar, dincolo de toate acestea, nu uitați să fiți oameni! Să fiți atenți la nevoile celor din jur, să întindeți o mână de ajutor, să aveți răbdare și bunătate. Cunoștințele vă pot duce departe, dar caracterul vă definește cu adevărat. Privind în urmă, nu pot decât să spun „mulțumesc”. Tuturor colegilor mei, mai vârstnici sau mai tineri, cu care am împărțit și împărtășit ani de experiențe, emoții și speranțe. Directorilor care m-au susținut și m-au încurajat: dl. Ștefan Petruți și fiica sa Doina Petruți de la Școala cu clasele I-VIII Sinersig, dl. Victor Dumitrescu de la Școala Darova, doamnelor Silvia Lăudăcescu, Sorina Stoi și, din 2020, Flavia Cut-Lupulescu de la Școala Gimnazială Boldur. Părinților, care au avut încredere, au fost parteneri în acest demers atât de important și au înțeles că rolul nostru, al adulților, este acela „de a pregăti fiecare copil pentru drumul său, nu invers, de a pregăti drumul pentru copil”. Și, mai ales, mulțumesc tuturor generațiilor de elevi — pentru zâmbete, îmbrățișări și momentele frumoase sau mai dificile, pentru întrebări, pentru lecțiile pe care, fără să știe, mi le-au oferit! Cu recunoștință pentru trecut, încredere în prezent și speranță în viitor, Gabriela Rădeanu